Care sunt cele mai mari industrii din Togo?

Națiunea Africii de Vest din Togo acoperă o suprafață de 22.008 mile pătrate, devenind una dintre cele mai mici țări ale Africii. Lome, capitala, se află în Golful Guineei. Țara are, de asemenea, o coastă pe Oceanul Atlantic. Populația din Togo, conform estimărilor din 2017, a fost de aproximativ 7, 9 milioane de persoane. Togo este una dintre cele mai sărace țări din lume. Economia țării a fost puternic afectată de instabilitatea politică, care a subminat dezvoltarea de mult timp. În 2017, țara a primit o facilitate de credit de 238 de milioane de dolari de la FMI. În 2017, Togo avea un PIB de 4, 76 miliarde de dolari, în timp ce în 2016 acesta era de 4, 39 miliarde de dolari. Țara se bazează în mare măsură pe agricultură, care reprezintă o mare parte din exporturile țării.

Agricultură

Agricultura este esențială pentru economia din Togo, deși sa luptat din cauza lipsei severe de fonduri pentru a achiziționa echipamente de irigații și alte inputuri, cum ar fi îngrășămintele, care a redus drastic producția de agricultură. În 2012, agricultura a reprezentat 28, 2% din PIB și a angajat aproximativ 49% din forța de muncă din Togo. Țara este autosuficientă în producția de hrană, iar creșterea animalelor este preponderent creșterea bovinelor.

Majoritatea populației țării se bazează pe agricultura de subzistență, iar o parte din producția agricolă a țării include cacao, cafea, porumb, orez, manioc, bomboane, bumbac, fasole, mei și sorg. Producția de cultură și producția alimentară are cea mai mare parte a forței de muncă din țară și reprezintă aproximativ 42% din PIB. Cresterea primara in tara este de cafea si cacao, care in mod traditional a fost principalul element de export din tara. În trecutul recent, au devenit din ce în ce mai mult una dintre culturile esențiale din țară, iar până în 1999 produceau 173.000 de tone; totuși, în 2001, producția a scăzut semnificativ până la 113.000 de tone, dar a revenit în 2002 pentru a produce 168.000 de tone metrice.

Deși țara nu primește suficiente precipitații în majoritatea părților țării, Togo a atins autosuficiența în produse alimentare cum ar fi mani, porumb, arahide, mei și sorg. Firmele mici și mijlocii din țară sunt cei mai mari producători de culturi alimentare, care au o medie de aproximativ 1 până la 3 hectare.

Minerit

Mineritul este o industrie importantă în Togo, iar în anul 2012 industria a generat 33, 9% din PIB-ul națiunii, în timp ce în 2010 a ocupat aproximativ 12% din totalul populației.

Togo are cea de-a patra cea mai mare depozitare de fosfați din lume, estimată la peste 60 de milioane de tone metrice, iar țara produce aproximativ 2, 1 milioane de tone de fosfați anual, deși a existat un declin din anii 1990. La mijlocul anilor 1970, prețurile fosfaturilor au crescut de patru ori, ceea ce a dus la o creștere uriașă a veniturilor guvernamentale. Mineritul fosfat se confruntă cu numeroase provocări ca urmare a scăderii prețurilor mărfii pe piața mondială, precum și a concurenței rigide din partea țărilor străine.

Togo are, de asemenea, depozite semnificative de alte minerale, cum ar fi sare, marmură și calcar. Datorită depozitelor mari de calcar din țară, Togo poate produce ciment. Alte minerale exploatate în Togo includ aur, diamante și calcar. Alte minerale care au fost descoperite in tara dar nu sunt extrase includ bauxita, mangan, gips de minereu de fier, rutil, marmura si zinc.

de fabricație

Industria prelucrătoare din Togo reprezintă o mică parte din economia țării și contribuie cu aproximativ 6 până la 8% din economia totală. Principalele sectoare de producție din țară includ prelucrarea produselor agricole cum ar fi bumbacul, țesutul și egrenarea, prăjirea cafelei, extracția uleiului de palmier și fabricarea produselor textile. Alte industrii din țară oferă bunuri de consum cum ar fi încălțămintea, cofetăria, anvelopele și sarea.

Majoritatea industriilor din Togo au fost deținute de guvern până la mijlocul anilor 1980, când sa realizat liberalizarea economiei, iar în 1990 aproape jumătate din parastataliile din țară au fost vândute sau închiriate. Până în 2002, majoritatea privatizărilor din țară s-au oprit. În anii 1970 și 1980, guvernul a investit masiv în sisteme industriale, cum ar fi instalația de ciment, instalația de rafinărie a petrolului, fabricile de oțel și planta cu acid fosforic. Cu toate acestea, majoritatea acestor fabrici au fost închise.

Guvernul a stabilit, de asemenea, numeroase zone libere industriale pentru a încuraja investițiile din străinătate, cum ar fi zona de comerț liber din Lome care a început în 1990. Instabilitatea politică din țară a afectat dezvoltarea industrială și chiar investițiile străine în țară.

Planul național de dezvoltare al guvernului pentru 2018-2022, guvernul intenționează să înființeze un centru de producție și două parcuri industriale majore, fiecare având 15 fabrici intensive pentru a produce articole precum încălțămintea și textilele în mod ideal pentru piața de export. Guvernul speră să stimuleze exportul textil al țării pe diferite piețe externe, cum ar fi Statele Unite în care țara a primit privilegii AGOA. Guvernul speră să stimuleze know-how-ul local, producția de bumbac și să îmbunătățească căutarea partenerilor strategici. Se așteaptă ca proiectul să creeze peste 100.000 de locuri de muncă, iar guvernul intenționează să creeze lanțul valoric al diferitelor subsectoare și, ca urmare, se anticipează că creșterea anuală a industriei industriale și industriei prelucrătoare va fi de aproximativ 10%.

Provocări

Proprietatea din Togo este încă una dintre cele mai mari provocări din țară, deși rata sărăciei a scăzut de la 61, 7% la 55, 1% între 2006 și 2015, iar până în 2017 sa situat la 47, 4%. Sărăcia în țară este larg răspândită, în special în zonele rurale unde, în 2015, aproximativ 69% din gospodării trăiau sub pragul sărăciei. În 2015, Togo a înregistrat unele progrese doar pe șase din cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului. Unele dintre provocările majore ale dezvoltării în Togo includ dezvoltarea industriilor cu potențial de creștere puternic, cum ar fi consolidarea infrastructurii economice, agrobusiness-ului, consolidarea serviciilor sociale de bază, cum ar fi apa, sănătatea și puterea. Printre alte provocări se numără includerea financiară, protecția socială a mediului, egalitatea de gen în domeniul sănătății, promovarea dezvoltării durabile și participarea mai echilibrată.